Proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional și co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională

Trasee turistice

Suhardul-Mic

Traseul Licoş dinspre Nyerges

La traseu se poate ajunge urcând de la Pasul Pângăraşi spre şaua Niergheşi. De aici continuăm drumul pe traseul dungă albastră care duce spre Vithovo?, iar după 500m ajungem la traseul punct albastru şi continuăm drumul spre N-E, pe un drum forestier prin pădure cu urcări şi coborâri până la ieşirea din pâdure, ajungând în şaua Licaş.

Traseul Lacul Roşu – Cheile Bicazului prin Şaua Czifra

Pornim de la podul mare din centrul staţiunii pe traseul care - de fapt - reprezintă o plimbare uşoară. Trecem DN 12/C şi intrăm pe drumul forestier Bicăjel, acesta din urmă corespunde în mare parte cu vechiul drum al Surducului. După un urcuş moderat de 800 m ajungem în spatele vilei Raza Soarelui, de unde avem o vedere frumoasă spre stâncile din Suhardul Mic, Grădina Zânelor, peretele sudic şi sud-estic din Făgetul Ciucului.

În curând ajungem în şaua Piatra Roşie, la Biserica Ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul construită de curând. Până în acest punct marcajele triunghi galben, linie galbenă şi triunghi roşu aveau acelaşi traseu. La capătul pârtiei de schi marcajul triunghi roşu îşi continuă drumul spre sud-est, spre dreapta, marcajul linie galbenă îşi continuă drumul împreună cu triunghiul galben.

După şa intrăm în zona cătunului Bicăjel. Coborâm 700 m, deja fiind pe teritoriul judeţului Neamţ până la primul viraj important al drumului. Aici cele două trasee se despart, marcajul linie galbenă coboară drept înainte pe aproape impracticabilul Drum al Surducului în valea Bicazului Mic, marcajul triunghi galben coteşte spre stânga, pe Drumul Vărarilor spre nord. Continuăm drumul pe versantul estic al Făgetului Ciucului, pe marginea Poienii Florilor. Mai avem 650 m până la Şaua Czifra (1002). De aici putem urca pe o potecă fără marcaj la punctul de belvedere al Pietrei Maria. Poiana se termină în curând şi drumul intră în pădure şi ajunge sub peretele vestic al Pietrei Maria sub traseele de alpinism "Tr. Fecioarei" şi "Finala '67". Aici drumul este închis de căderile de stâncă. Avem de coborât 15 minute până la DN 12/C pe care ajungem între Poarta de Piatră şi "Serpentinele Mici". Distanţa de la staţiunea Lacul Roşu este de numai 3 km. De la Poarta de Piatră coborâm până la podul de sub fosta cabană Floare de colţ unde se termină traseul.

Traseul Hăşmaş

Drumul începe pe traseul marcat cu linie roşie de la Vf. Danţiaşul, poteca turistică coboară treptat până la Poiana Albă de sus. De aici coborâm până la intersecţia turistică din Poiana Albă. De aici putem să continuăm drumul pe trei variante: pe marcajul linie albastră prin valea pârâului Oii ajungem la Lacul Roşu, punctul albastru ne duce, prin Poiana Tăuşor şi Poiana lui Paleu tot la Lacul Roşu, iar traseul de creastă al Masivului Hăşmaş, marcat cu linie roşie la şaua Pângăraţi. După 1 km de drum parcurs ajungem în poiana mlăştinoasă de la Tunzerie. De aici continuăm urcu?ul până la Ciofronca, şi ajungem pe drumul judeţean 125. După o coborâre lungă de 1,5 km ajungem la Poiana Vf. Calului, de unde continuăm drumul spre şaua Mediaş.

De aici porneşte şi traseul marcat cu cruce roşie, care, prin Covacipeter, Dealul Sărăturii, Colţul Higheşului şi Muntele Negru ajunge după cca. 6 ore de mers la Izvorul Mureşului. Mai departe coborâm spre şaua Loduj după care ajungem la şaua Pângăraţi. Pornim din Pasul Pângăraţ, aflat la 16 km est de Gheorgheni şi 10 km vest de Lacul Roşu, pe traseul DN 12/C. Pe creastă este loc de parcare şi staţie de autobuz. De aici pornim spre nord pe DJ 125, vechiul drum al Lapoşului. Drumul, pe timp favorabil este practicabil şi cu maşina până la Poiana La Vinkli. Până la Şaua Deşelatului marcajele linie albastră şi linie roşie merg împreună.

După o ascensiune de jumătate de oră ajungem la stânele din Buturuga Mesteacănului şi creasta Chişhovoş. În curând trecem pe lângă câteva izvoare, unde merită să ne completăm rezervele de apă. De la Pasul Pângăraţ până la punctul de întâlnire a mai multor trasee din Şaua Deşelatului este cam o oră de mers. De aici putem alege între trei trasee: spre Poiana La Vinkli marcajul linie albastră, creasta principal a Munţii Giurgeului cu marcajul linie roşie, care trece prin Vf. Deşelatului şi Pasul Ţengheler, Chiozrezul Mare care duce până la pasul Borsecului. Cei care aleg marcajul cruce galbenă ajung la Hagota. Din Nyergeş luăm spre stânga spre N-V, sub Vf.

Deşelat după ce ajungem la o intersecţie de marcaj turistic cruce roşie,spre V, care ne duce spre Vf. Prişca şi în localitatea Gheorgheni.

Sursa: salvamontharghita.ro