Ditrău

Ditrău (în maghiară Gyergyóditró) este o comună în județul Harghita, Transilvania, România. Se află la 13 km nord de Gheorgheni, în partea nordică a bazinului Gheorgheni. Este una dintre cele mai reci așezări din România: numărul mediu al zilelor cu temperatură sub 0o C este 175. Cea mai mică temperatură a fost înregistrată la 11 februarie 1929: -36,5o C.

Forma originală a denumirii provine din limba maghiară Detrejó (= pârâul Detre). Aceasta provine din substantivul gotic drohti (= pârâu sucit).

Date istorice

Comunitatea satului s-a organizat în zecimi. În secolul XVI-XVII zecimile ca şi organizaţii teritoriale au avut sarcini sarcini bine delimitate în cadrul comercial şi militar. În proprietatea zecimilor au fost pădurile, păşunile, fâneţele şi arabilul. Cea mai importantă sarcină însă a fost asigurarea de 10 soldaţi. Comunitatea zecimilor a decis cine merge în luptă, acest fapt a alcătuit un principiu de bază a libertăţii secuieşti. În secolul XVII majoritatea populaţiei a fost alcătuită din ţărani liberi, cei care luau pertea lor din lupte. Eşalonat apar meşteşugarii, comercianţii şi intelectualii.

În depresiunea Giurgeului în anul 1643 97 de familii s-au ocupat de meşteşuguri sau comerţ, a fost mercenar sau medic. Infanterişti au format majoritatea populaţiei, care la împărţirea satelor au primit "nyilföld" (bucată de pământ). Conducătorii secuieşti, aşa numiţii "lófő" la împărţire au primit două "nyilfold". Sericiul lor a fost în unităţiile de cavalerie uşoară. Mai marii populaţiei din cavaleria grea aveau obligaţia de a asigura 3-5 călăreţi cu armură, partea lor a fost 3-4 "nyilfold". Independenţa secuiească nu a fost aclamată de fiecare aristocrat sau principe. De-a lungul secolelor unii au încercat să şteargă aceste priveligii, alţii să restabilească priveligiile. Restabilirea priveligiilor s-a petrecut de obicei când a fost nevoie mare de oastea secuiescă sau când acesta a demonstrat valoarea printr-un fapt măreţ.

Dieta din 1562 a iobagi muncitorii "legaţi de pământ" şi cei care locuiau pe pământul altcuiva, în 1566 foştii libertini sunt dăruiţi de Ioan Sighismund aristocraţiilor. În Lăzarea au ajuns în proprietatea lui Lázár István 57 de familii. Acest număr este foarte important dacă luăm în considerare că în Lăzarea au fost 57 de porţi iar în Ditrău 26. Aşezările depresiunii prin condiţiile geografice favorabile şi prin importanţa economică au atras pe cei care vroiau să se stabilească acolo. În secolul XVII multe familii de armeni s-au stabilit aici. în 1624 au fost în total 52 de familii din care 44 băştinaşi, 8 imigranţi.

Înăsprirea pentru participarea în războiul de independenţă şi înasprirea pentru epidemia de ciumă au îngreunat traiul. Scaunul principal a obligat comunitatea Ditrău să plătească 836 forinţi impozit. În 1750 comunitatea ditrăului s-a clasificat astfel: 2 familii de aristocraţi, 153 de libertini, 31 de iobagi, 11 de comercianţi şi 28 familii din alte grupuri. Populaţia a fost alcătuita din 225 familii. Naţionalizarea, colectivizarea şi industralizarea forţată a condus la transformarea agricultorului în proletari industriali. Acest proces nu a evitat nici Ditrăul. Pe lângă industria locală şi întreprinderile din zonă au oferit locuri de muncă celor care nu au găsit posibilităţiile pentru existenţă în colectivizare. Acest proces a dărâmat tradiţiile de mai multe secole, regulile scrise şi nescrise a comunităţii săteşti şi a adus dărâmarea morală. Drepturile de libertate a secuilor obţinute pentru participarea în războaie au fost mai mereu contestate, ce a condus la răzvrătirea secuilor împotriva domitorului. Cu domnirea lui Ulaslo II s-a modificat situaţia secuilor, în ultimii ani ai secolului XV au suferit foarte mult de cruzimea lui Ştefan Bathory voievod al Transilvaniei. Nici domnia lui Ladislau Losoncy şi a lui Belteki Dragfi Bertalan nu a fost mai bună. Cele mai amare vremuri pentru secuime au fost sub domnia lui Ioan Szapolyai începând din anul 1510. Secuii îndârjiţi din Ciuc şi Ghiorgheni au răsculat împotriva primoriilor care slujeau domnitorul în 1511. În 1562 au răsculat, în revoluţie au luat parte şi ghiorghenii, însă răzbunarea domnitorului a fost groaznică, mai ales pentru cei săraci, conducătorii au fost iertaţi. Astfel toţi sunti împinşi în iobăgie, cei credicioşi au fost dăruiţi. Astfel în Scaunul Ciuc-Ghiorgheni 10 oameni primesc în dar 217 de iobagi.

Conducătorii care au ajuns în rândurile săraciilor au devenit iobagi din propria voinţă numai să scape de plata impozitului. În Ditrău 26 de porţi au plătit impozit. Betlehem Gabor şi Gheorghe Rakoczi încercă să elibereze iobagii, care se aruncau în jobăgie numai să scape de armată. În 1575 secui s-au răzvrătit încă odată pentru recuperarea drepturilor, această răscoală a fost stinsă de Ştefan Bathory şi răzbunată cu cruzime. După acest episod a urmat o perioadă în care au încercat să liniştească secuimea cu ajutorul micilor compromisuri. Însă nu au funcţionat de fiecare dată. După revoluţia din 1583 teritoriul şi populaţia Ghiorghenului a fost vândută lui Andrei Lazar II pentru 3500 de taleri de către zsigmond Bathory. În 1646 prin ordonanţa emisă de Gheorghe Rakoczi I 27 de familli din Ditrău sunt ridicate în râdurile puşcaşilor. În 1595 când Bathory Zsigmond a avut mare nevoie de soldaţii secui, l-ea dat drepturile înapoi, însă nu a ţinut numai un singur an acest compromis. Aici trebuie să căutăm motivele răsculării din 1596. În 1658 când secuii din Ghirogheni au luptat alături de Rakoczi împotriva turcilor, Ditrăul a fost devastat de ceata de tătari-moldoveni care au străpuns în bazinul Ghiorgheni.

Apărătorii mai ales femei,copii şi bătrânii rămaşi acasă au învins intruşii, care au suferit pirderi grave. Amintirea bătăliei este păstrată de un stâlp pe marginea drumului. Sfârşitul secolului XVII aduce schimbarea echilibrului între habsburgi şi turci. Independenţa Ardealului ia sfârsit. Soldaţii austrieci ocupă Gheorgheniul.Aprovizionarea armatei austriece şi sistemul de impozitare a distrus localnicii. În aceste condiţii localnicii s-au alăturat războiului de independenţă pornit de Rakoczi Ferenz. În 1703 aproape toate secuimea a fost pe partea curuţilor. Începând din anul 1764 soldaţii din Gheorgheni iau parte în războaiele habsburgilor ca apărători de graniţe. În 1848 primele mişcări din Ghiorgheni au fost sesizate în ianuarie-februarie din cauza tensiunilor între aristocraţi şi iobagi. Aceste contradicţii în aprilie-mai au condus la procesul de eliberare a iobagiilor.

Cel de al doilea război mondial a redesenat granițele, și a rezultat o schimbare radicală a vieții economice și sociale în comună. Reforma de pământ din 1945, care a fost îndeplinită în 1946, a desființat marile moșii și a împroprietărit pe țărani. Dar această stare nu a durat mult. În anul 1950 conducerea comunei a fost preluată de Consiliul Comunei, și era condusă după norme socialiste dictate de Puterile Centrale. Cea mai mare traumă a locuitoriilor a fost colectivizarea din 1952. Acest proces a durat aproape 10 ani. După războiul mondial din cauza lipsei de benzină treieratul s-a desfășurat cu muncă manuală. Seceta din 1946-47 a afectat comuna. Naționalizarea din 1947 a desființat proprietatea privată asupra mijloacelor de producție.

Obiective turistice

* Biserica romano-catolică Szent Katalin a fost construită în secolul XVII în stil baroc. Turnul a fost construit în 1653, în 1712 a fost înălțat. Între anii 1746-1757 biserica a fost reconstruită.
* Lângă ea se află biserica neogotică de 75 m, construită între anii 1908 și 1913.
* În zona comunei se găsesc roci tari precum granitul de culoare albăstruie.

Celebrități

* Aici s-a născut în 1844 Puskás Tivadar inventator.
* Aici s-a născut în 1876 Siklódi Lőrinc sculptor.
* Aici s-a născut în 1886 Vendl Aladár geolog.
* Aici s-a născut în 1888 Csiby Andor istoric.
* Aici s-a născut în 1890 Vendl Mária mineralog și naturalist.
* Aici s-a născut în 1927 Tarisznyás Márton etnograf.